Procesul primarului suspendat al comunei Padeș s-a încheiat ieri cu acordarea unui nou termen, pe 10 decembrie. Magistrații de la Tribunalul Gorj l-au anunțat pe Mihăiță Troacă și că mențin, ca legală şi temeinică, starea de arest preventiv. Hotărârea poate fi contestată. Edilul este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată. Acesta a ajuns în arest pe 11 septembrie. Anchetatorii susţin că prejudiciul depăşeşte două milioane și jumătate de lei. Suspiciunea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj este că, înainte să devină primar, în perioada 2009-2012, în calitate de administrator al unei balastiere din Padeş, nu ar fi înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate.



