La vot sau altundeva, nu plecați astăzi de acasă fără umbrelă! Meteorologii anunță vreme instabilă, cu cer înnorat și ploi trecătoare, în tot județul. Prognozele arată că temperaturile maxime nu vor depăși 13 grade Celsius. Și ceața densă le va da de cap șoferilor care tranzitează Gorjul, mai ales spre seară. Veștile nu sunt bune nici pentru săptămâna viitoare.
Specialiștii în meteorologie îi sfătuiesc pe gorjeni să nu plece astăzi de acasă fără umbrele. Chiar dacă cerul va ramane înnorat pe tot parcursul zilei, ploi trecătoare sunt anunțate spre seară.
Și mâine se anunță vreme instabilă în județul Gorj.
Schimbări bruște de temperatură sunt prognozate de joi, când frigul și ninsorile slabe s-ar putea instala rapid în toată Oltenia.


