Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurețiu Ciurel, susține că toate negocierile privind drepturile salariaților companiei vor fi purtate cu sindicatul majoritar, adică, în niciun caz cu formațiunile sindicale mici. Ciurel a mai declarat că, dacă nu ar ține atât de mult la protecția socială a salariaților, ar trebui să se bucure de dezbinarea apărută în ultima perioadă.
Problemele apărute între sindicatele din CEO nu au trecut neobservate de managerul general al companiei, Laurențiu Ciurel, care îi îndeamnă pe liderii formațiunilor să depășească momentul.
Ciurel a spus că negocierile companiei privind drepturile salariaților se vor purta cu sindicatul majoritar, adică Federația ”Univers”.
Declarațiile managerului CEO vin după ce, în ultima perioadă, au apărut mai multe declarații contradictorii între liderii de sindicat. Potrivit unor surse, animozitățile apărute între șefii sindicatului majoritar sunt alimentate de Marin Condescu și apropiații acestuia.


