Cântărețul Valentin Sanfira a organizat un miting de susținere a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale. Câteva sute de persoane scandează în centrul municipiului Târgu-Jiu pentru a convinge electoratul să pună ștampila pe candidatul Partidului Social Democrat.
Grupul, condus de solist se îndreaptă spre Piața Prefecturii.
Acesta a declarat că este mândru ca e gorjean. ”Vă aplaud pentru tot ce ați făcut. Când am propus această întâlnire nu m-am gândit că veți veni în număr atât de mare (…) Fiecare votează ce vrea, dar gandiți-vă că putem să avem un președinte tânăr care știe ce își dorește.”, a mai spus Sanfira, în fața celor care i s-au alăturat la marș.


