Afaceristul Floarea, în instanță

- Advertisement -

Afaceristul Dan Floarea a fost trimis, din nou, în judecată. De data aceasta, într-un dosar de corupție, alături de Cătălin Voicu și de alți trei bărbați. Fostul senator este acuzat că ar fi intervenit la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca firma lui Floarea să primească preferenţial contracte pentru echipamente care ar fi avut adaosuri comerciale chiar și de peste 2.000 la sută.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus astăzi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului director general de la ELECTRICA, Nicolae Coroiu și a fostului director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Moldova, Petru Andronache. În fața instanței au fost trimiși, în același dosar, fostul senator Cătălin Voicu, afaceristul Dan Radu Floarea și administratorul firmei sale, Dumitru Ion Măruță. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu în formă continuată și complicitate la această faptă. Potrivit datelor din rechizitoriu, Nicolae Coroiu, în calitate de director general al SC Electrica SA, în perioada 2004-2005, a dat dispoziţii funcţionarilor din subordine, iar Petru Andronache, director comercial al SISE Moldova, a acţionat în vederea efectuării de achiziţii publice în valoare totală de aproape 15.000.000 de lei, de la firma la care acționar majoritar era Dan Radu Floarea, la un preț supraevaluat.

Cătălin Voicu este acuzat că le-ar fi solicitat celor doi directori să acorde contracte firmei lui Floarea, pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, deși existau pe stoc aceste bunuri peste măsură.

Doi dintre inculpați, Voicu și Andronache, execută pedeapsa cu închisoarea într-o altă cauză. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București. Faptele ar fi fost comise în perioada 2004-2005, iar prejudiciul s-ar ridica la aproape un milion și jumătate de euro.

Articole recente