Omul de afaceri Săndel Lupulescu a cerut, inițial, mai multă libertate, la Judecătoria Târgu-Jiu, pe modelul lui Ionel Manțog. Instanța nu a fost însă de acord să-i schimbe regimul de executare a pedepsei din „semideschis” în „deschis” și i-a respins solicitarea, întrucât, ”deși nu are antecedente penale și a manifestat un comportament bun, natura infracțiunii, modul de săvârșire, caracterul continuat și prejudiciul produs” nu pot conduce la concluzia că Săndel Lupulescu ar reprezenta o excepție și ar putea să treacă la regimul deschis, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Ionel Manțog. Regimul deschis permite deplasările fără însoțitor în zone special stabilite din interiorul penitenciarului, dar și desfășurarea unor activităţi de formare profesională în afara unității de detenție, fără supraveghere. Bărbatul aflat în Penitenciarul Târgu-Jiu nu a renunțat și a formulat o nouă cerere de suspendare a executării pedepsei, pentru care se va da verdictul pe 17 noiembrie, la Curtea de Apel Craiova. Afaceristul a fost acuzat de procurori de delapidare, suspiciunea fiind că şi-ar fi însuşit şi ar fi folosit în interes personal suma de aproape un milion și jumătate de lei, pe care a împrumutat-o în numele societăţii comerciale administrate, de la două persoane. În dosarul Lexi Star a fost condamnată la închisoare cu executare și soția sa, Maria Lupulescu, aflată la Penitenciarul de Femei de la Târgşor, în judeţul Prahova, pentru o pedeapsă de doi ani și jumătate. Detalii în Jurnal!
Patronul Lexi Star cere să fie eliberat. VEZI CE VESTE I-AU DAT JUDECĂTORII!
- Advertisement -


