Poliţiştii mehedinţeni au efectuat, în această dimineaţă, șase percheziţii, la mai multe persoane fizice şi juridice, bănuite de comiterea de infracţiuni economice, infracţiuni cu violenţă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Descinderile au fost făcute pe raza localităţilor Strehaia, Şimian şi Butoieşti. S-a verificat legalitatea activităţilor desfăşurate de persoanele bănuite, prin intermediul a 37 de societăţi comerciale.
”În perioada 2008 – 2014, reprezentanţii societăţilor implicate ar fi realizat achiziţii de mărfuri (mase plastice, materiale de construcţie, ţevi, tablă, fier beton), eludând plata TVA şi a impozitului pe profit, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de la alte societăţi controlate de persoanele bănuite. Prejudiciul estimat până în prezent este de 2.000.000 de euro, reprezentând taxe şi impozite sustrase de la plată”, au anunțat reprezentanții Poliției Române.
În urma percheziţiilor, oamenii legii au ridicat două autoturisme, care vor fi puse sub sechestru şi documente contabile ale unor societăţi comerciale. A mai fost ridicat de la locuinţa unui tânăr de 19 ani, din localitatea Şimian, un telefon mobil care ar fi fost sustras la data de 31 octombrie, iar de la locuinţa unui alt tânăr, de 21 de ani, din comuna Butoieşti, a fost ridicat un pistol cu muniţie letală, de calibru 8 mm.
Suspecții au fost conduși la sediul Poliţiei oraşului Strehaia, pentru continuarea cercetărilor.



