Ministrul Educaţiei – start şcolar la Tg Jiu

- Advertisement -

Şeful învăţământului naţional a ajuns astăzi în Gorj, pentru a da startul noului an şcolar. Ministrul Ecaterina Andronescu a vizitat 3 unităţi de învăţământ din Târgu Jiu şi a văzut condiţiile în care cei mici încep cursurile. Ea a promis că şcolile cu probleme vor fi din ce în ce mai puţine.

Ecaterina Andronescu le-a vorbit mai întâi elevilor de la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu. Ministrul le-a spus tinerilor liceeni că au o responsabilitate mare, pentru că trebuie să apere prestigiul liceului. Ea a vizitat mai apoi clasele Şcolii Constantin Săvoiu. Unii dintre învăţăcei au izbucnit în lacrimi, când s-au văzut în centrul atenţiei.

După ce a văzut cum s-au pregătit dascălii gorjeni, pentru ca cei mici că înceapă clasa zero în condiţii ideale, Ecaterina Andronescu a vorbit şi despre şcolile cu probleme. În opinia acesteia, lipsa reţelelor de alimentare cu apă de la sate e singurul impediment în obţinerea autorizaţiilor sanitare.

Andronesu a fost însoţită apoi de Ion Călinoiu şi subprefectul Sorin Arjoca, la Şcoala Alexandru Ştefulescu. De emoţii, preşedintele Consiliului Judeţean a uitat numele ministrului.

Din păcate, multe dintre şcolile judeţului i-au primit pe elevi în condiţii precare, unităţile nefiind nici măcar autorizate din punct de vedere sanitar.

Articole recente