Răduț a revenit la antrenamente

- Advertisement -

Vești bune pentru fanii echipei Pandurii! După ce timp de două săptămâni nu a participat la antrenamentele echipei, mijlocașul Mihai Răduț a revenit alături de colegii săi. La ultimul antrenament, fostul jucător al Stelei a făcut doar alergări ușoare, lângă Pleașcă și Pițian, însă de mâine se va reveni.

Mijlocașul gorjenilor a suferit o ruptură musculară și a fost nevoit să ia o pauză forțată de două săptămâni. Chiar dacă a revenit la antrenamente sunt șanse mici ca Răduț să poată fi folosit de antrenorul Grigoraș în etapa următoare, când Pandurii vor da piept în deplasare cu Dinamo. Există totuși speranțe că mijlocașul va fi pe teren la partida din Cupa României pe care gorjenii o vor disputa la Galați cu Oțelul. Răduț nu este singurul absent din lotul lui Grig. Paraskevas are o pubalgie și cel mai probabil va absenta până la sfârșitul turului.

Articole recente