Vești bune pentru elevii gorjeni! Cele peste 6000 de manuale pentru clasa I au ajuns în depozitul Inspectoratului Școlar Gorj. Materialul didactic va fi pe băncile școlarilor până la sfârșitul săptămânii.
Editurile care au contract cu Ministerul Educației au onorat comenzile venite din partea Inspectoratului Școlar Gorj. Învățătorii vor renunța la auxiliarele cumpărate de părinți sau fișe de lucru și culegeri. Cărțile au sosit, astăzi, în depozitul ISJ, și mâine se va începe livrarea în școlile din județ.
În scurt timp învățătorii vor putea folosi și manualele digitale, care au fost, deja, aprobate de ministrul Educaţiei, dar școlile vor transmite, deocamdată, la inspectorat, comenzile pentru cărți tipărite.
Județul Gorj a primit săptămâna trecută peste 164 de milioane de lei pentru cumpărarea manualelor. Abecedarele ar fi trebuit să existe în școli încă de pe 15 septembrie, însă licitaţiile de achiziţie au fost blocate de zecile de contestaţii făcute de edituri.


