Ponta, aşteptat luni la Târgu Jiu

- Advertisement -

Premierul Victor Ponta este aşteptat luni la Târgu Jiu. El va participa la ceremonia de deschidere a noului an şcolar. Reprezentanţii Prefecturii nu au dezvăluit întregul program al vizitei, însă dau ca sigură prezenţa prim-ministrului. Tot atunci ar trebui să ajungă în Gorj şi şeful Companiei Naţionale de Drumuri.

Şeful Guvernului va participa pentru a doua oară consecutiv la începerea cursurilor. Acesta a venit anul trecut la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu. Cel care a dat ca sigură prezenţa lui Ponta la Târgu Jiu este chiar fostul său şef de cabinet parlamentar şi actual prefect, Claudiu Teodorescu.

Deşi Teodorescu nu a vrut să spună la ce şcoală la veni premierul, sursele îl dau ca prezent la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu sau şcoala generală cu numărul 4. De la Târgu Jiu, Ponta va pleca apoi în capitala Uniunii Europene.

Reprezentanţii Prefecturii promit şi alte vizite guvernamentale în viitorul apropiat, asta ca beneficiu al guvernării USL şi al relaţiei cu Victor Ponta.

Articole recente