Externalizarea Carierei Berbești dă în continuare bătăi de cap reprezentanților Complexului Energetic Oltenia. Deși s-au făcut nenumărate demersuri pentru ca situația să fie deblocată, iar perimetrul să treacă în subordinea CET Govora, acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. Șefii gigantului energetic spun că ar face o economie importantă la buget.
Despre externalizarea Carierei Berbești s-a vorbit în ultimele luni foarte mult, însă nici până în acest moment nu s-a făcut nimic concret. Conducerea CEO a purtat nenumărate discuții la cel mai înalt nivel, pentru a scăpa de perimetrul respectiv, însă totul a fost în zadar. Cărbunele extras la Berbești este folosit de CET Govora, dar conducerea unității, nu a mai plătit lignitul de mult timp omologilor săi de la Gorj. Directorul Diviziei de Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu, speră ca situția să fie deblocată, cât mai repede, iar perimetrul să fie externalizat.
Datoria CET Govora către Complexul Energetic Oltenia se ridică la câteva sute de milioane de lei. În trecut, șefii CEO le-au transmis omologilor de la Vâlcea că, în cazul în care nu vor primi o parte importantă din restanțele financiare, vor sista livrarea de cărbune. Cele două părți au ajuns la un numitor comun, iar șefii CET Govora au fost de acord să plătească lunar din creanța către gigantul energetic, însă, de luna trecută, acest lucru nu s-a mai întâmplat. La Cariera Berbești își desfășoară activitatea peste 1700 de mineri, care, în cazul externalizării vor trece în subordinea CET Govora, iar CEO ar face o economie importantă.


