După înfrângerea din meciul cu Universitatea Cluj, gorjenii au primit câteva zile libere din partea conducerii, însă, ast[zi au revenit la antrenamente. Pandurii va continua programul obișnuit la Târgu Jiu, după care se va deplasa la Severin, unde va juca o partidă amicală, în compania celor de la CS U Craiova. Paraskevas nu va putea evolua în această partidă, din cauza pubalgiei, care îl va ține departe de gazon pentru o perioadă.
Atmosfera în sânul echipei nu este tocmai bună după eșecul de la Cluj, însă președintele echipei Pandurii, Mihai Prunariu, este optimist. Pentru partida amicală de sâmbătă, de la Severin, în compania celor de la CS U Craiova, Petre Grigoraș nu se va putea baza pe Paraskevas și Răduț.
Conducerea Pandurilor speră ca Mihai Răduț să se refacă până la partida cu cei de la Târgu Mureș. Mijlocașul venit în această vară de la Steaua București a suferit o ruptură fibrilară, care îl obligă să facă o pauza.


