VICTOR PONTA, PRIMELE DECLARAŢII DESPRE CEO

- Advertisement -

Premierul se află în judeţul Gorj, într-o vizită de lucru. Prima oprire s-a făcut la Complexul Energetic Oltenia. „În 2012, Complexul Energetic era aproape să se închidă şi am reuşit cu multă muncă să-l salvăm, nu au fost numai lucruri uşoare de făcut şi ştiu foarte bine cine şi-a mai pierdut câte un loc de muncă, cine a mai pierdut din salariu, dar din punctul meu de vedere, înainte să fiu prim-ministru am spus că trebuie să avem Companie Energetică Oltenia, că fără asta nu se poate să trăiască România, nu doar Gorjul şi că, dacă ne-a dat Dumnezeu şi energie termo şi energie hidro, avem construită centrala de la Cernavodă şi acum şi energie regenerabilă, suntem o ţară bogată, cu multă energie, nu depindem de alţii care se pot supăra. Ştiu că nu toate lucrurile sunt roz. Am mai discutat cu directorul general, cu autorităţile locale, ştiu că sunt mari probleme, cu datoriile care trebuie încasate, ştiu că sunt probleme încă de legislaţie, apropo de exproprieri. Dincolo de mesajul că am salvat CEO şi de faptul că va fi în continuare mulţi ani de acum încolo, am multe lucruri pe care trebuie să le facem în continuare, şi dacă nu o să mai fiu prim-ministru, trebuie să le facă următorul Guvern. Vă asigur că voi exercita toate presiunile legale ca să se ia toate măsurile ca tot ce ţine de energia termo să supravieţuiască cel puţin 20 de ani de acum încolo”, a declarat Victor Ponta.

Articole recente