Suspans prelungit pentru Iohannis! Instanța Supremă a mai acordat 10 zile de răgaz, până la stabilirea unui verdict în dosarul de incompatibilitate. În această perioadă, atât candidatul ACL, cât şi Agenţia Naţională de Integritate vor putea să depună noi înscrisuri care vor cântări la decizia judecătorilor.
Primarul de la Sibiu s-a prezentat şi astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Instanţa supremă nu i-a dat însă vestea pe care o aştepta şi a prelungit suspansul.
Liderii ACL consideră că justiția își parcurge etapele prevăzute de lege, dar că situația în care se află acum Klaus Iohannis este o armă în plus pentru adversarii politici.
Liderii Partidului Național își doresc ca procesul să se încheie cât mai repede.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 2013, că primarul Sibiului s-ar fi aflat în incompatibilitate, întrucât a avut şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009.


