Cum a vrut Condescu să scape astăzi de controlul judiciar

- Advertisement -

Tribunalul Olt a dispus, în urmă cu puţin timp, o nouă măsură în dosarul lui Marin Condescu şi al lui Viorel Temelescu. Instanţa a respins „cererea de constatare a încetării de drept a măsurii controlului judiciar” formulată de Marin Condescu, pe motiv că este neîntemeiată. Hotărârea poate fi contestată de inculpat, în următoarele 48 de ore. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive controlului judiciar, privind pe inculpaţii CONDESCU MARIN si TEMELESCU VIOREL. Menţine măsura preventivă faţă de inculpaţi”, au stabilit magistraţii. Aceştia trebuie sa se prezinte la organul de urmărire penala, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze dacă îşi schimbă locuinţa, să nu se deplaseze la sediul Federaţiei Naţionale Minei Energie, al Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia şi la Clubul Sportiv „Pandurii Lignitul” Târgu-Jiu.

Marin Condescu este judecat pentru mai multe fapte. Procurorii îl suspectează că ar fi făcut tranzacţii, sub formă de împrumut, cu Clubul Pandurii, însuşindu-şi, ilicit, în interes personal, peste 2,5 milioane de lei. Astfel ar fi prejudiciat interesele patrimoniale ale societății. Inculpat în acelaşi dosar este şi Viorel Temelescu, fostul vicepreşedinte al formaţiei gorjene. Acesta a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Cei doi se află, deocamdată, sub control judiciar.

Articole recente