”Cazul Motru”, la Prefectură

- Advertisement -

”Cazul Motru” a ajuns la Prefectură. În timp ce instituția analizează documentele ca să stabilescă dacă cei patru consilieri PPDD, de la Motru sunt demisionari sau excluși, liderii PSD poartă discuții pentru a decide dacă îi vor accepta în partid. Vineri, în cadrul unui comitet executiv, social democrații vor evalua toate solicitările primite de la aleșii locali din județ.

Serviciul Juridic din cadrul Instituției Prefectului va analiza situația creată în Consiliul Local Motru pentru a stabili dacă mai înainte a avut loc demisia sau excluderea celor patru consilieri PP-DD.

Liderii PSD Gorj analizează, la rândul lor, posiblitatea ca cei patru să fie primiți în partid.

Social democrații se vor întâlni, în cadrul unui comitet executiv, pentru a stabili pe cine primesc în partid.

PPDD a luat vineri o decizie care a zguduit viața politică din Motru. După ce patru consilieri locali își dăduseră renunțaseră la funcții pentru a alege alt traseu politic, conducerea partidului a publicat un document din carea reieșea că aceștia fuseseră excluși din formațiune, cu două zile înaintea demisiei.

Articole recente