Fostul şef al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia va fi prezentat, în aproximativ o oră, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru a fi audiat de procurori. În funcţie de declaraţiile pe care le va da, anchetatorii vor stabili dacă se impune măsura de arestare preventivă în cazul său. Poliţiştii susţin că, în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2013, Daniel Burlan ar fi dispus folosirea fondurilor destinate achitării meselor personalului angajat, pentru decontarea ilegală către un prestator de serviciu a meselor servite de sportivi de la Minerul Motru.
În arest a ajuns aseară şi Alexandru Ciorecan, fostul administrator al Cantinei Motru, acuzat că ar fi solicitat „întocmirea unor procese verbale de recepţie în care erau cuprinse respectivele mese servite, cumulat cu porţiile personalului angajat, deși cunoștea caracterul ilegal al celor prezentate, neexistând comenzi legale de masă”.
În acest fel ar fi fost creat un prejudiciu de peste 2,8 milioane lei.
Rămâi pe tvsud.ro pentru a afla declaraţiile celor doi după o noapte de arest!


