Scandal monstru la Ambulanță

- Advertisement -

Scandal cât casa la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. O femeie însărcinată cu gemeni a așteptat salvarea aproape două ore. Pacienta se afla la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu și avea o hemoragie puternică care i-ar fi putut crea complicații, în orice moment. Medicul de gardă al unității medicale a cerut transferul de urgență la Craiova, însă ambulanța a întârziat din cauza unui schimb de tură.

Anamaria Sucitu este însărcinată în luna a șaptea și de la primele ore ale dimineții a observat că ceva este în neregulă. A plecat de acasă la medicul curant din cadrul Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu. După ce a fost consultată, doctorul a decis să o transfere de urgență la clinica din Craiova, pentru că în Dolj se află singura secție de terapie intensivă pentru nou-născuți. De la solicitare au urmat două ore de așteptare.

Situația a fost prezentată și managerului unității spitalicești din Bumbești-Jiu, care confirmă întârzierea ambulanței.

Conducerea Ambulanței Gorj susține că nu este vorba de o întârziere și dă vina pe medicul curant care nu ar fi completat fișa de caz așa cum cer normele. Pentru stabilirea exactă a împrejurărilor, conducerea unității medicale a declanșat o anchetă internă.

Medicul ales de pacientă pentru a-i supraveghea sarcina a fost pionul principal în mai multe anchete, fiind acuzat și de malpraxis. Mai mult decât atât, doctorul este acuzat și de moartea mai multor bebeluși.

Articole recente