Ales din primul tur! Gabriel Căldărușe a fost ales aseară președinte cu drepturi depline al Sindicatului Mine Energie Oltenia. Liderul sindical a obținut, în urma voturilor, un procent de 76,7%. Prim-vicepreședintele Federației Univers, Ion Rușeț, a declarat, aseară, în cadrul emisiunii ,,Întrebările Zilei“, de la TV SUD, că modalitatea de vot adoptată de SMEO este o premieră în bazinul minier.
Peste 3.800 de mineri și energeticieni au fost chemați ieri să-și aleagă președintele. Șase candidați s-au luptat pentru funcția de conducere a Sindicatului Mine Energie Oltenia. Alegerile au fost directe și s-au derulat fără incidente, însă candidatul Gheorghe Peptan, a depus contestație la finalul scrutinului, care în opinia coordonatorului alegerilor, Ion Rușeț, nu a fost înemeiată. Gabriel Căldărușe, cel care a ocupat șefia interimară, a fost propulsat pe funcția de președinte cu drepturi depline cu 1954 de voturi pentru. Următorul pe listă a fost Gheorghe Peptan, însă diferența dintre concurenți, care a reieșit în urma numărătorii, a fost imensă. În timp ce Căldărușe a obținut încrederea a aproape 2000 de mineri, unii candidați abia au reușit să depășească 150 de voturi.
Ion Rușeț, președintele Comisiei de organizare a alegerilor a afirmat cu mândrie că alegerile au fost democratice și au respectat statutul sindicatului.


