Astăzi, reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au dispus deja primele măsuri în cazul inginerului-şef de la Cariera Roşiuţa. În urmă cu puţin timp s-a dispus desfacerea contractului de muncă, atât pentru Stelian Vintilă, cât şi pentru subalternul său, care ar fi fost pontat și când nu mergea la serviciu.
Inginerul şef de la Secţia Electrică, din cadrul Carierei Roşiuţa, acuzat de patru infracţiuni, a fost concediat de superiori, alături de un conducător de formaţie de lucru din unitate.
Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au anunţat că, tot de astăzi, încetează şi contractul de muncă al lăcătuşului mecanic Aristică Bejinaru, acuzat de proxenetism şi trafic de persoane. Decizia a fost luată după prelungirea măsurii de arestare preventivă în acest caz.


