Veste extraordinară pentru poştaşi. După concedierile pe bandă rulantă din România, un angajator neamț a trimis în Gorj o ofertă greu de refuzat. 40 de persoane rezistente la vreme ploioasă sunt aşteptate la Poşta din Stuttgart, ca să meargă cu scrisori la casele locuitorilor, uneori cu maşina, alteori cu bicicleta. Salariaţii vor primi o leafă de două mii de euro. De aproape 10 ori mai mare ca în ţara noastră. Deocamdată, la Târgu-Jiu creşte doar numărul locurilor de muncă.
Reprezentanţii unei firme din Germania au anunţat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj că angajează urgent 40 de factori poştali. Aceştia se vor ocupa de predarea coletelor si scrisorilor la destinaţii din zona Stuttgart. Programul la Poştă este de şase zile pe săptămână, iar salariul două mii de euro pe lună. La angajare se acordă, atât autoturisme de serviciu, cât şi biciclete. Condiţiile pentru doritori sunt să aibă carnet de conducere categoria B, o condiţie fizică bună, rezistenţă la vreme ploioasă şi să cunoască limba germană. Contractul va fi semnat pe o perioadă determinată, de şase luni, cu posibilitate de prelungire. Aceasta nu este singura ofertă din străinătate.
Luna aceasta numărul locurilor de muncă a crescut spectaculos și în Gorj.
În prezent, în judeţul Gorj sunt înregistraţi aproximativ 11.300 de şomeri, dintre care doar 3.000 primesc indemnizaţie.


