Biserică pentru elevi

- Advertisement -

Situație inedită la Târgu-Cărbunești. Elevii de la școala generală situată în centrul orașului vor susține de anul acesta, orele de religie în biserică. Lăcașul de cult a fost ridicat lângă unitatea de învățământ imediat după reintroducerea orelor de religie în materia școlară obligatorie. Primăria a scos din visterie trei miliarde de lei vechi pentru a crea școlarilor condițiile necesare să se poată apropia și mai mult de credință.

În urmă cu șase ani, Primăria orașului Târgu-Cărbunești a hotărât ridicarea locașului sfânt pentru ca elevii să nu mai susțină orele de religie în clase. La realizarea proiectului s-a avut în vedere că școlarii vor învăța afla mai multe despre credință dacă vor susține orele într-un cadru adecvat.

Am zis noi că e bine și normal să se ridice o biserică lângă școală. Pentru a se preda orele de religie în biserică. Odată cu terminarea și sfințirea acestei biserici, și locatarii de aici vor fi arondați la această biserică. Iuliu Călina, viceprimar Primăria Târgu-Cărbunești

Preotul care va sluji la biserica nouă este convins că elevii se vor apropia și mai mult de Dumnezeu dacă orele de religie vor fi susținute în fața altarului bisericesc.

Localnicii spun că ideea înființării unui locaș sfânt pentru orele de religie nu poate decât să-i aducă pe calea cea bună pe școlari.

Biserica nouă va fi sfințită în luna septembrie, când orașul Târgu-Cărbunești va avea hramul bisericesc al Sfântului Antim Ivireanul.,

Articole recente