Prezența minerilor la serviciu a fost atent verificată în urma scandalului lăcătușului ”proxenet”. Controalele efectuate au scos la iveală că aproximativ 10 la sută dintre angajații exploatărilor miniere nu se aflau la muncă la ieșirea din schimb. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.
Primele verificări au arătat că un număr important de angajați nu se mai aflau la serviciu la ieșirea din tură. Echipele de control au plecat în acțiune fără să știe carierele la care vor merge .
Au plecat 12 echipe în 12 cariere în care lipsea zece la sută din personal. La cariera Peșteana lipseau 10% dintre angajați la contraapel. Consternant a fost faptul că marea majoritatea a minerilor nici nu știau că trebuie să facă acest contraapel. Nu făcuseră niciodată, Laurențiu Ciurel, manager CEO
Potrivit regulamentului, dimineața se face apelul, iar la ora 15.00, înainte de plecare are loc contra-apelul. Laurențiu Ciurel este de părere că folosirea angajaților Complexului în folosul personal al unor șefi este o practică foarte veche.
Este încetățenit acest gen de vătafi în zona minieră. Ori directori, ori ingineri șefi, s-au tot felul de șefi, ori lideri de sindicat, care au practica a unor mulți ani, dacă nu chiar zeci de ani, de a-și lua pentru lucrările de acasă salariați, Laurențiu Ciurel, manager CEO
Acțiunile de control au fost declanșate în urma scandalului ”lăcătușului proxenet”, Aristică Bejinaru, care era pontat în timp ce conducea o rețea de prostiție. Acesta a fost trecut prezent la serviciu, chiar și în ziua în care era în arest.


