Peste 100 de angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt în pericol să-şi piardă locul de muncă.Pentru că oamenii nu au fost de acord să fie tranferaţi la serviciul de pază, în următoarele șase luni se vor afla la dispoziţia unităţii și se va încerca plasarea lor pe alte posturi. În cazul în care nu se vor găsi funcţii pentru ei, salariaţii vor fi puşi pe liber.
107 salariați au refuzat să semneze contractele individuale de muncă și să treacă la noul serviciu de pază. Angajații care se află în această situație riscă să rămână fără locuri de muncă peste șase luni.
În momentul de faţă este o situaţie puţin neplăcută a colegilor noştri care nu au acceptat trecerea pe o altă funcţie. Există o dispoziţie a directorarului de predare-primire a sarcinilor de serviciu. Se pare că rămân în curs de plasare. Acest lucru poate dura o perioadă mai lungă şi de şase luni de zile“, Ion Ruşeţ, prim vicepreședinte Federația Univers.
Ion Rușeț îi acuză pe directorii de exploatări miniere și pe responsabilii de la resurse umane că nu se preocupă să găsesească soluții.
Situaţia este neplăcută şi îngrijorătoare pentru căî discutăm despre destinele oamenilor şi ar fi trebuit ca directorii de exploatări şi cei de la resurse umane să aibă o preocupare mai aplicată pentru această problemă“, Ion Ruşeţ, prim vicepreședinte Fed. Univers.
În situația în care vor fi disponibilizați, cei aflați în pragul pensiei vor primi 16 salarii compensatorii, iar cei mai tineri vor beneficia de o compensație cuprinsă între patru și șase salarii.


