Schimbări de viceprimari

- Advertisement -

Liderii Alianţei Creştin Liberale de la Gorj au stabilit primele localităţi în care doresc să schimbe viceprimarii. Este vorba de Bâlteni şi Vladimir, acolo unde cu prima ocazie consilierii celor două partide vor încerca să-şi impună oamenii lor. Până în acest moment, liberalii şi democrat liberalii au reuşit o demitere la Câlnic, acolo unde viceprimarul social democrat, Grigore Cucu, şi-a pierdut scaunul de viceprimar.

Viceprimarii social democraţi din Gorj sunt vizaţi de liderii PNL şi PDL pentru a fi înlocuiţi. După înfiinţarea Alianţei Creştin Liberale, preşedinţii partidelor au anunţat că vor trece la schimbări în administraţiile din judeţ, acolo unde formează majorităţi în consilile locale. Liderul PDL Gorj, Dan Vâlceanu, afirmă că, în vizorul lor, sunt peste 10 localităţi unde ar urma să existe schimbări.

Dan Vâlceanu telefon „Oricum sunt mult mai multe. În altă ordine de idei, nu cred că e necesar să vorbim toată ziua despre lucrurile acestea. Atunci când se vor întâmpla vom comenta. Bâlteni, Vladimir sunt mai multe, nici nu le ţin minte pe toate acum, oricum sunt peste 10”, Dan Vâlceanu, preşedinte PDL Gorj.

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal Gorj, Mădălina Ciolocoi, spune că în primul Birou Politic Judeţean se va aproba lista cu localităţiile în care vor avea loc înlocuirea viceprimarilor.


Mădălina Ciolocoi telefon „Urmează ca în şedinţa următoare de la Biroul Politic Judeţean reunit să expună dumnealor posibilităţile de a forma noi majorităţi şi de a trece la numiri de viceprimari”,
Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte PNL Gorj.

Liderii de la Gorj ai PDL şi PNL aşteaptă prima şedinţă de Consiliu Local în localităţiile unde doresc schimbarea viceprimarilor, pentru a introduce pe ordinea de zi proiecte de hotărâre în acest sens.

Articole recente