Trafic de migranţi

- Advertisement -

Percheziţii de amploare în Dolj, București și alte cinci judeţe pentru prinderea unei grupări acuzate de trafic de migranţi. În urma descinderilor, opt persoane au ajuns azi-noapte în arest, după ce procurorii au stabilit că ar fi ajutat la deplasarea clandestină a unor sirieni şi iranieni în Occident. Totul se făcea contra cost, iar suma obţinută de la fiecare migrant varia între 2.000 şi 3.500 de euro, în funcţie de riscul asumat. Oamenii erau ascunși chiar și în bagaje.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au făcut percheziții la 10 locații din România pentru anihilarea reţelei de trafic de migranţi.

„Este vorba despre judeţele Arad, Braşov, Dolj, Ialomiţa, Galaţi, Vâlcea. Percheziţiile au fost efectuate la domiciliile membrilor acestei grupări infracţionale specializate în traficul de migranţi, pe ruta Orientul Mijlociu – Uniunea Europeană”, a declarat Violeta Fotache, purtător de cuvânt DIICOT.

În urma descinderilor au fost ridicate 80 de grame de cannabis şi peste 17.000 de euro. În total, 13 membri ai grupării au fost audiaţi, însă procurorii au decis azi-noapte ca doar opt dintre ei să fie reţinuţi pentru 24 de ore. Ceilalţi cinci au fost puşi sub control judiciar. Acuzaţiile sunt multiple.

„În perioada 2013-2014, membrii grupării ar fi organizat tranzitul ilegal prin România al mai multor migranţi care veneau din state localizate în zone de conflict şi post-conflict. Migranţii, cu precădere sirieni, iranieni sau etnici kurzi, erau fie introduşi ilegal în România, fie veniți cu vize turistice, după care membrii grupării le organizau deplasarea cladestină în Occident”,
a declarat Violeta Fotache, purtător de cuvânt DIICOT.

Anchetatorii au descoperit că principalele state în care ajungeau migranţii erau Germania, Italia sau Austria, iar străinii erau ascunşi în bagaje.

În urma cercetărilor s-a mai stabilit că ruta de traficare a imigranţilor ar fi avut Turcia, ca punct comun de plecare, pentru majoritatea transporturilor clandestine, traversând ulterior Bulgaria, România şi Ungaria. Cei 13 membri sunt acuzaţi că ar fi primit de la fiecare migrant între 2.000 şi 3.500 de euro, în funcţie de numărul punctelor de frontieră traversate ilegal şi de riscul asumat. Implicaţi sunt atât cetăţeni români, cât şi străini, iar gruparea ar fi fost susţinută financiar de către mai mulți cetățeni turci.

Articole recente