A început Tabăra de pictură

- Advertisement -

Tabăra Națională de Pictură „Iosif Keber“ cu participare internațională și-a deschis porțile astăzi. Zece pictori, șapte din România și trei din străinătate, vor crea timp de o săptămână în localitatea Runcu, iar apoi lucrările realizate vor fi expuse la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, în cadrul unei expoziții. La final, picturile vor intra în proprietatea Primăriei din municipiu, care a susținut financiar desfășurarea manifestării.

Deschiderea Taberei Naționale de Pictură „Iosif Keber“ a avut loc astăzi, la Muzeul de Artă.
Pictorii participanți vor realiza două lucrări, care vor fi donate, la final, municipalității. Printre artiști se numără și trei din străinătate: doi din Bulgaria și unul din Serbia.

Pictorii, fiecare dintre ei, vor realiza două lucrări, iar tablourile , așa cum știți din edițiile trecute fie ale tabereie de sculptură, fie ale taberei de pictură, vor fi donate de către artiști Primăriei Târgu Jiu, iar, anul acesta, toate lucrările vor împodobi pereții palatului administrativ al Primăriei, Doru Strâmbulescu, director Centrul Constantin Brâncuși

Tabăra de pictură se va desfășura timp de o săptămână în comuna Runcu.

Tabăra are ca temă peisajul în pictura contemporană și se va desfășura în localitatea Runcu. Am dorit să facem în acest an o tabără de pictură pentru că am vrut să demonstrăm că creația brâncușiană are o influență asupra tuturor celorlalte arte.
Este și un omagiu adus lui Brâncuși, și un omagiu adus marelui pictor care este Iosif Keber,
Doru Strâmbulescu, director Centrul Constantin Brâncuși

Tema taberei de anul acesta este «Tendințe ale picturii contemporane în universal».

Vom merge într-o locație specială în comuna Runcu, la o pensiune. Acolo există acel spațiu peisagistic pe care noi vrem să-l dezvoltăm, fiecare în funcție de creația proprie.
Tabăra va radiografia tendințele din peisajul românesc și european, la care artiștii invitați se vor raporta,
Vasile Fuiorea, curatorul taberei

Cheltuielile pentru taberă se ridică la 20.000 de lei și sunt suportate de Primăria Târgu-Jiu.

Articole recente