Vor vice la Câlnic

- Advertisement -

Deranjaţi de schimbarea viceprimarului social democrat de la Câlnic, liderii organizaţiei judeţene vor să discute cu colegii din PP-DD şi Partidul Consevator, pentru a lua măsuri, cât mai repede. PSD-iştii cred că au fost trădaţi de colegii de alianţă când s-a votat demiterea lui Grigore Cucu, iar acum încearcă să-l repună pe acesta în funcţie.

Social democraţii nu par să se fi împăcat cu ideea schimbării viceprimarului din Câlnic, Grigore Cucu. Liderii PSD Gorj vor să lămurească cât mai urgent suspiciunea de trădare pe care o au față de colegii din PC şi PP-DD, când s-a votat schimbarea lui Cucu. Vicpreşedinte PSD Gorj, Ciprian Florescu, îşi doreşte ca organizaţia să recâştige cât mai repede funcţia de viceprimar de la Câlnic.

„Pot să vă spun că din atitudinea pe care o au consilierii, indiferent de culoarea lor politică, ne putem da seama sau putem face câteva supoziţii care să ne determine şi să ne aducă în poziţia de a lua o decizie corectă vis-a-vis de viitorul Consiliului Local de la Câlnic”, vicepreşedinte PSD Gorj, Ciprian Florescu

Schimbarea lui Grigore Cucu din postul de viceprimar s-a produs în urmă cu două săptămâni. Primarul liberal, Dumitru Vulpe, nu are vice în prezent, însă conform înţelegerii de la centru ar trebui să încerce promovarea unui coleg din Partidul Democrat Liberal.

Articole recente