Ponta şi-a anunţat candidatura

- Advertisement -

Premierul României, Victor Ponta, şi-a anunţat oficial candidatura pentru cea mai înaltă funcţie din stat cu ocazia Consiliului de la Craiova. Deputatul de Gorj a intrat astfel în cursa pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Ponta a fost primit cu urale de cei peste 5000 de social democraţi din Sala Polivalentă care i-au scandat numele minute în şir.

Candidatura lui Victor Ponta pentru alegerile prezidenţiale a devenit de ieri oficială. Anunţul făcut de premierul României a fost primit foarte bine de colegii săi de partid, care au umplut Sala Polivalentă din Craiova până la refuz. Ponta le-a spus celor peste 5000 de social democraţi că va fi un bun preşedinte.

„Vreau să mă sprijiniţi pentru un proiect naţional care îi include pe toţi românii, un proiect care să ne facă într-adevăr o ţară puternică şi pot să spun că dacă în doi ani şi jumătate ca prim-ministru am putut şi am reuşit alături de dumneavostră să fac lucruri bune pentru România şi pentru români, vă rog doar să vă închipuiţi câte vom putea face împreună în următorii 5 ani”

Victor Ponta şi-a încheiat discursul recitând versurile melodiei ”Acolo este ţara mea”, compusă de Tudor Gheorghe.

„Aş avea nevoie pentru închiere de Tudor Gheorghe, pentru că sunt la Craiova. Numai el ar putea să spună de 1000 de ori mai bine decît mine Aici este ţara mea. / Şi neamul meu cel românesc! / Aici eu să mor aş vrea, Aici vreau eu să trăiesc! „

Delegaţia de la Gorj a numărat peste 300 de persoane, care s-au arătat încântate de anunţul făcut de premierul României.

Vicepreşedinte PSD Gorj, Andrei Maioreanu„Pentru noi este important că nu şi-a lansat o candidatură pentru o funcţie, şi-a lansat o candidatură un prim-ministru care îşi doreşte, aşa cum spunea şi în cuvântul de deschidere, un preşedinte al tuturor românilor”

Victor Ponta este cel mai tânăr premier din istoria României, funcţie pe care o ocupă de aproape 2 ani şi jumătate. La eveniment au participat şi liderii PC şi UNPR, care şi-au exprimat susţinerea pentru premier.

Articole recente