Vor cânta în SUA

- Advertisement -

Patru elevi de la Liceul de Artă şi Muzică din Târgu-Jiu, însoţiţi de doi profesori, împreună cu doi lăutari gorjeni vor pleca la toamnă în Statele Unite ale Americii, pentru a susţine mai multe concerte. Proiectul este finanţat de către Departamentul de Stat al SUA şi se derulează de către Muzeul Judeţean de Istorie, singurul din ţară care a reuşit să fie inclus în acest program.

Spectacolele vor fi susţinute în faţa publicului larg de către artiştii gorjeni, alături de partenerii americani din acest proiect. În primăvara anului viitor o delegaţie americană, care va cuprinde 12 persoane, va sosi la Târgu-Jiu.

Proiectul este denumit „Conectarea tradiţiilor populare cu ajutorul tehnologiei moderne“ se va desfăşura pe o perioadă de un an, începând cu data de 1 august, şi are o valoare de aproape 200.000 de euro.

Acţiunile sunt derulate de Muzeul Judeţean de Istorie «Alexandru Ştefulescu» şi o organizaţie de artă şi ştiinţe din Virginia de Vest, iar două licee din SUA şi România sunt partenere.

Alianţa Americană a Muzeelor este cea mai mare organizaţie muzeală din lume. Rolul său este de a susţine şi asista muzeele prin programe de dezvoltare continuă.

Articole recente