A renunţat la facultăţile europene ca să-şi urmeze visul asiatic! Viaţa unui tânăr de 19 ani, din Târgu-Cărbuneşti, s-a schimbat radical, după ce a primit o bursă din partea unei universităţi din Seul, la scurt timp după ce a fost admis la Politehnică, în Bucureşti. După şase luni petrecute departe de familie şi prieteni, în care a învăţat rapid limba coreeană, studentul s-a întors acasă, pentru câteva zile. Mai greu s-a obişnuit cu obiceiurile culinare, Coreea fiind faimoasă pentru mâncăruri din câini.
Ionuţ Alexandru Gărăiacu, tânărul de 19 ani, din Târgu-Cărbuneşti, poate fi considerat un model pentru orice tânăr din judeţul Gorj. După liceu, acesta a fost admis la trei facultăţi din ţară, însă a ales specializarea Autovehicule Rutiere, din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. La scurt timp însă viaţa sa a luat o nouă întorsătură, după ce o universitate din Coreea de Sud i-a oferit o bursă de studiu la Seul. Timp de şase luni, Ionuţ a învăţat limba coreeană.
Tânărul cărbuneştean a dezvăluit şi motivul pentru care a plecat departe de casă, fără să mai stea pe gânduri.
Obiceiurile culinare i-au dat însă bătăi de cap. Coreea fiind faimoasă pentru mâncăruri din câini, nu exlude posibilitatea să fi gustat din aceste preparate.
Cărbuneşteanul nu s-a decis încă dacă va rămâne în Coreea, după cei cinci ani de studiu. Părinţii îl vor mai vedea acasă peste un an.
Ionuţ a venit acasă încărcat cu cadouri simbolice pentru prieteni, familie şi chiar pentru edilul-şef din Târgu-Cărbuneşti, care l-a sfătuit încă de la început să-şi urmeze visul şi să meargă la studii în Coreea de Sud. La Seul, studentul nu a auzit de termenul bacşiş şi nu a văzut niciodată oameni care să stea la coadă. La campus se bucură de cele mai bune condiţii şi stă în cameră cu iranian, iar prietenul lui cel mai bun este din Tanzania.


