Situația de la Uzina Mecanică Sadu este foarte gravă. Nu sunt contracte, utilajele sunt învechite, iar lipsa unei conduceri stabile creează probleme de organizare. Primarul din Bumbești-Jiu va merge la Guvern împreună cu prefectul Alin Văcaru și președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, ca să propună soluții pentru salvarea uzinei.
Primarul de la Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, crede că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Uzina Mecanică Sadu este lipsa unei conduceri stabile așa că cere numirea unui director cu un mandat mai lung.
Bobaru a explicat că e nevoie de bani pentru retehnologizare, motiv pentru care va merge la București împreună cu prefectul Alin Văcaru și președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu.
Autoritățile județene cunosc problema și spun că rezolvarea depinde de modernizarea uzinei.
Uzina Mecanică Sadu traversează o perioadă foarte dificilă și, chiar dacă Guvernul a luat măsura ștergerii datoriilor, lipsa unor contracte și a unei strategii de management crează probleme permanent.


