Se reînfiinţează posturile de poliţie rurală

- Advertisement -

Toate cele 59 de posturi de poliţie rurală desfiinţate în urmă cu doi ani vor funcţiona din nou începând cu întâi septembrie. Măsura se aplică la nivel naţional după ce s-a înregistrat o creştere făra precedent a infracţionalităţii.

Locul poliţiştilor din mediul rural a fost luat la mijlocul lui 2010 de patrule care, dupa cum spun primarii, treceau când şi când prin localităţile ce le aveau în grijă. Atât edilii cât şi oamenii legii cred că măsura e de vină pentru creşterea infracţionalităţii.

Cele 59 de posturi de poliţie rurală vor fi redeschise din întâi septembrie chiar dacă nu toate vor avea personal suficient. Primarii vor ca la posturi să vină tot cei care au lucrat acolo în momentul desfiinţării secţiilor.

Sindicaliştii cred că reînfiinţarea poliţiei rurale este şi o şansă pentru absolvenţii şcolilor de poliţie. Mulţi dintre ei nu au acum unde să lucreze. În fiecare comuna va exista un şef de post care va intra în funcţie dupa susţinerea unui concurs.

Articole recente