O femeie din comuna doljeana Bulzești spune că trece prin clipe de coșmar. Ea afirmă că are dureri de nedescris și că încearcă să se interneze la Spitalul Județean din Craiova, de câteva săptămâni, dar medicii o refuză pentru că nu are bani. În tot acest timp, a parcurs zilnic 60 de kilometri până la Spital, cu speranța că un medic o va asculta și va decide internarea ei în clinica de chirurgie pentru a fi operata.
Pentru că starea de sănătate i s-a înrăutăţi treptat, Ioana Spătaru a mers la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Craiova, însă medicii care au văzut-o nu au considerat că trebuie să intervină.
Pentru că durerea continua, femeia s-a întors la spital, dar spune că a fost luată peste picior de asistenta de gardă.
Întrebată cu privire la acest caz, doctorul r., purtătorul de cuvânt al spitalului, a prezentat cazul din punctul de vedere al instituţiei medicale pacienta avea timp să încerce tratamentul prin policlinică, evitând prezentarea în urgenţă.
Cazul Ioanei Spătaru rămâne deocamdată în aceeași notă de incertitudine. Ultimul cuvânt al medicilor este că simptomele femeii debutaseră de câteva zile și că ar fi avut timp să se interneze prin Policlinică, deși doljeanca susține că a încercat deja acest lucru, dar nu a avut succes.


