Deputatul liberal de Gorj, Ion Cupă, a demisionat din partid! Parlamentarul a luat această hotărâre din cauza problemelor care au apărut în ultima perioadă în partid. Cupă spune că va rămâne independent, cel puţin până când fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, va decide ce va face din punct de vedere politic.
Demisia lui Cupă din PNL era oarecum aşteptată de toată lumea, mai ales că deputatul nu s-a prezentat la Congresul partidului de la Bucureşti. Parlamentarul este nemulţumit de faptul că, nici până în acest moment, colegii săi nu au decis candidatul pentru alegerile prezidenţiale.
Cupă a ajuns în Partidul Naţional Liberal la puţin timp după ce a câştigat mandatul de deputat pe listele democrat liberalilor.


