Spaima americanilor, în străinătate

- Advertisement -

Serviciile secrete americane au cerut la Târgu-Jiu ca hackerii care comit fraude pe internet să primească pedepse maxime. Instanţa de la Gorj a decis însă, să-i lase în libertate pe toţi cei 19 inculpaţi acuzaţi că au înşelat peste o mie de persoane. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, magistraţii le-au permis şi să plece din ţară vara aceasta.

Procesul stomatologilor acuzaţi că au păcălit peste o mie de americani, prin intermediul magazinelor online, s-a încheiat la Tribunalul Gorj, cu pedepse cuprinse între patru şi cinci ani de închisoare. Sentinţa a fost atacată cu apel, de inculpaţii puşi sub control judiciar, până la o decizie definitivă. Magistraţii de la Târgu-Jiu au dispus, între timp, o măsură surprinzătoare.

Cei 19 tineri au fost acuzaţi că, în perioada 2009-2011, prin postarea unor anunţuri fictive, de vânzare de autoturisme, motociclete şi ambarcaţiuni uşoare, au indus în eroare mai mulţi cumpărători on-line. În 2012 a fost prezent la Tribunalul Gorj şeful biroului regional al Secret Service din România, Darren White, care a fost uimit când a aflat că inculpaţii sunt liberi în timpul procesului

Darren White a cerut, în cadrul conferinţei internaţionale, să fie aplicate pedepse mai aspre pentru cei care comit fraude informatice.

Tribunalul Gorj a decis şi ca inculpaţii să achite prejudiciul, care se ridică la 20 milioane de dolari.

Articole recente