Managerii spitalelor din județ s-au așezat astăzi, la masa negocierilor pentru contractele din 2014 cu reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate. Directorii au încercat să absoarbă cât mai multe fonduri pentru decontarea serviciilor medicale.
Gândurile care i-au însoțit astăzi la masa negocierilor pe toți directorii de spitale au fost investigații medicale mai scumpe și contracte mai mari ca în anii trecuți. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate au încercat să porționeze bugetul în speranța că toți managerii vor pleca mulțumiți.
Spitalul Județean Târgu-Jiu este singurul care atrage un procent de 50% din suma alocată pentru județ.
Pe parcursul anului în curs va mai avea loc o rectificare bugetară în urma căreia, unitățile medicale vor mai primi alte fonduri necesare pentru desfășurarea serviciilor medicale.


