Venitul salarial mediu în Complexul Energetic Oltenia se ridică la un nivel de aproape 1000 de euro. Cei 19.000 de angajați au beneficiat de sporuri și prime acordate cu diferite ocazii, care s-au adăugat la salariu. Mai mult de jumătate dintre salariați au încasat, în anul 2013, drepturi bănești mai mari față de anul precedent.
Județul Gorj se află în topul celor mai mari salarii din țara, și asta datorită câștigurilor bănești de care se bucură salariații Complexului Energetic Oltenia. Potrivit conducerii unității, aceștia încasează lunar un salariu care se apropie de 1000 de euro.
Anul trecut, aproximativ 300 de angajați au rămas fără veniturile considerabile pe care le încasau, după ce au fost desființate funcțiile de inspectori sociali, directori și ingineri șefi. Mulți dintre aceștia au pierdut până la 10.000 de lei lunar la salariu. Ceilalți salariați au pierdut un singur drept major, cota de cărbune, pentru că s-a constatat că acest ajutor, pentru cei mai mulți salariați ale căror locuințe sunt dotate cu centrale pe gaz, era dorit doar pentru a fi comercializat sau pentru a fi încasată direct contravaloarea.


