S-au îmbolnăvit şomerii

- Advertisement -

Şomajul dăunează grav sănătaţii! Aproape 1.000 de persoane care şi-au pierdut serviciul în 2014 au găsit metoda prin care să trăiască mult şi bine pe banii statului. Şomerii au intrat brusc în concediu medical, în cele mai multe cazuri pentru boli obişnuite şi au primit sume mai mari decât indemnizaţia. Numărul solicitărilor creşte alarmant, motiv pentru care se va trece la controale.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, în acest an, sute de şomeri au intrat în concediu medical.

În 2013, un bărbat a rămas fără bani pentru că s-a gândit să-şi prelungească perioada de şomaj, chiar dacă nu era bolnav. Tocmai din acest motiv s-a cerut ajutorul reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea unor controale.

La plata concediului medical, care nu poate fi mai mare de 90 de zile, decât în anumite condiţii, se ia în calcul media veniturilor din ultimele şase luni. Pentru bolile obişnuite, procentul este de 75 la sută, iar pentru cele grave, precul SIDA şi tuberculoza, este de 100 %. În 2013, peste 1800 de persoane în căutarea unui loc de muncă au intrat în concediu medical.

Articole recente