Copiii, cu Poliţia la Preajba

- Advertisement -

Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită aşa cum se cuvine de peste două mii de elevi din Gorj, cu Poliţia de faţă! Evenimentele organizate de oamenii legii şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au avut loc ieri, în cartierul târgujian Preajba. Micuţii nu s-au speriat deloc atunci când au văzut autospecialele şi câinii poliţişti, care ajută la prinderea infractorilor.

Pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au organizat o serie de activităţi la care au participat mii de elevi, în Poligonul de la Preajba.

Acţiunea a fost organizată în colaborare cu Inspectoratul Scolar Gorj. Elevii din tot judeţul au fost aduşi la Preajba cu microbuzele şcolare.

La final, actorii Teatrului Elvira Godeanu, dar şi elevii de la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu au susţinut un spectacol pentru copii. Oamenii legii au distribuit şi pliante cu recomandări pentru prevenirea delincvenţei juvenile.

Articole recente