Un fenomen întâlnit în străinătate începe să prindă contur și în parcul de pe insulița de pe Jiu. Zeci de lacăte au fost prinse pe podul care face legătura între insuliţă şi Parcul Central, fiecare dintre acestea purtând o dorință. Cel mai probabil, tineri îndrăgostiți au pus lacătele, după ce au vrut să-și lege pe vecie iubirea.
Fenomenul a apărut de scurt timp şi în Târgu Jiu. Câteva zeci de lacăte prinse pe gardul de protecție al podului care face legătura cu insuliţa. Obiceiul este cunoscut deja în Paris, Praga, Berlin sau Londra. După ce au prins lacătele, tinerii au aruncat cheile în apa Jiului, dar nu înainte de a-și pune o dorință. Cei care tranzitează parcul de pe insuliță nu văd o idee rea chiar dacă este preluată de la străini.
Acest obicei vine se pare, de la soldații italieni, care prindeau lacăte pe diverse poduri pentru a sărbători întoarcerea lor acasă.


