Bătut de poliţist în plină stradă

- Advertisement -

Imagini şocante, surprinse de o cameră de supraveghere, în comuna Mătăsari! Un poliţist a bătut un şofer cu pumnii şi picioarele, în plină stradă. Totul, după ce şoferul l-ar fi stropit cu maşina pe agent. Incidentul s-a petrecut în luna mai a acestui an, iar omul legii este cercetat de procurori, pentru purtare abuzivă.

Pe imaginile surprinse pe data de 26 mai se vede cum poliţistul studiază un autoturism parcat şi aşteaptă preţ de câteva minute, în faţa unui magazin, pentru ca şoferul să iasă, după care a începe să-i împartă pumni şi picioare. Victima susţine că poliţistul i-ar fi reproşat că l-a stropit cu maşina, în momentul în care a trecut pe lângă el.

Scuzele şoferului nu l-au impresionat deloc pe omul legii din Mătăsari.

De aici, spune bărbatul, a început coşmarul.

După ce şi-a revenit, victima s-a dus la spital, unde a obţinut un certificat medico-legal şi a făcut o plângere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Cauza a fost trimisă la Parchetul Judeţean Gorj.

Dacă va fi trimIs în judecată, poliţistul, care acum este la serviciu, va fi suspendat, iar dacă va fi declarat vinovat, va fi destituit.

Reprezentanţii poliţiei gorjene spun că omul legii nu este la prima abatere şi a mai fost sancţionat cu tăieri din salariu şi amânarea avansării în grad.

Articole recente