Surpriză în cazul „Ţundrea”

- Advertisement -

Procesul intentat de fiica lui Marcel Ţundrea s-a încheiat astăzi cu o amânare! Deşi s-a vehiculat că ar vrea să primească 12 milioane de euro după cea mai gravă eroare judiciară din istoria justiţiei româneşti, aceasta nu s-a prezentat la primul termen, de la Tribunalul Gorj. Absenţa este însă motivată de faptul că citaţia a fost trimisă la cabinetul avocatului său, care a decedat.

La procesul intentat de Nicoleta Popovici s-a prezentat astăzi doar reprezentantul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj. Acesta a refuzat să vorbească despre suma solicitată de urmaşa lui Marcel Ţundrea.

Fiica gorjeanului care a stat 12 ani după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o solicită „repararea prejudiciului creat în urma acestei erori”. Potrivit unor surse, aceasta ar vrea să obţină un milion de euro pentru fiecare an petrecut de tatăl său în puşcărie. Când era în viaţă, şi Marcel Ţundrea a cerut ca statul român să-i ofere, nu sume uriaşe, ci un loc de muncă decent.

Fapta a fost comisă în anul 1992, când Mioara Gherasie, o fată de 13 ani, din Pojogeni a fost violată şi ucisă. Iniţial, Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare, iar ulterior, după 10 ani, testele ADN au arătat că autorul este vecinul său, Constantin Avram. Acesta se află din 2012 în penitenciar pentru infracţiunile din 1992. Ţundrea a decedat în 2007 din cauza unor afecţiuni provenite din perioada detenţiei.

Articole recente