Bărbatul acuzat că a vrut să întreţină relaţii sexuale cu o bătrână virgină rupe tăcerea! Constantin Vodislav a fost trimis în judecată pentru tentativă de viol şi violare de domiciliu, însă se declară o victimă a femeii de 58 de ani, care îi cere şi daune pentru tot ce s-a întâmplat în dormitor. Pensionarul susţine că are un martor care poate confirma că nu a făcut altceva decât să fugă din faţa vecinei care s-ar fi dezbrăcat de una singură.
Inculpatul din comuna Stăneşti s-a prezentat astăzi la procesul de la Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta susţine că s-a făcut de râsul lumii după ce femeia de 58 de ani l-a reclamat în luna martie, iniţial pentru viol.
Rudele victimei cer şi daune în acest caz.
La termenul de astăzi au fost citaţi primii trei martori din rechizitoriu, dar sub jurământ au vorbit şi câteva persoane propuse de inculpat. .
Bărbatul de 65 de ani a ajuns în arest pe 6 martie, iniţial sub acuzaţia de viol. Încă de atunci sa declarat nevinovat.
Expertiza efectuată de medicii legişti în cazul bătrânei de 58 de ani, din comuna Stăneşti, a scos la iveală faptul că pensionara este virgină, motiv pentru care, pe 24 martie, suspectul a fost pus în libertate. Partea vătămată are probleme de sănătate, suspiciunea fiind că suspectul a profitat de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa.


