Dărnicia din campania electorală i-a adus primarului din Fărcăşeşti un dosar penal. Jurnaliştii de la Scandal de Gorj scriu că împotriva edilului Dănuţ Bălu s-a început urmărirea penală, după ce le-a oferit localnicilor consultaţii medicale şi ochelari de vedere, gratuit. Câţiva consilieri locali sunt şi ei în aceeaşi situaţie.
Edilul din Fărcăşeşti şi-a făcut un obicei din a face pomeni localnicilor. El i-a plimbat pe oameni pe la Mănăstirea Lainici, a oferit sprijin pentru nou-născuţi, elevilor le-a dăruit laptopuri, iar bătrânilor ochelari de vedere. Toate, chiar înaintea alegerilor locale. Acţiunile primarului şi ale consilierilor de aceeaşi culoare politică nu au trecut neobservate, iar oamenii legii au început o anchetă. Dănuţ Bălu şi alţi 6 consilieri sunt acum urmăriţi penal, după ce le-au acordat vârstnicilor consultaţii medicale şi ochelari gratis. Edilul se consideră nevinovat.
Argumentul cu care Bălu îşi susţine nevinovăţia este acela că, în timpul respectivei şedinţe de consiliu local s-a votat şi o rectificare de buget, pentru suportarea cheltuielilor prilejuite de alegeri. Edilul spune că în plus nici nu s-a făcut decontul către bătrânii care şi-au comandat ochelari de vedere, la firma chemată de el în comună.
Dacă va fi găsit vinovat de oferirea de mită electorală, Dănuţ Bălu riscă 5 ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă pot primi şi consilierii Mihai Vasile, Ileana Purcărin, Manuel Bursul, Dumitru Daniel Jocea, Antonie Trante şi Eleodor Marius Trante.


