Scandal din cauza muzicii

- Advertisement -

Un tânăr din comuna Bălăneşti a ajuns să se judece cu poliţiştii, după ce a fost amendat, pentru că a sunat la 112, ca să reclame zgomotul produs la terasa vecinilor. Instanţa i-a dat câştig de cauză. După ce i-a filmat pe oamenii legii şi i-a postat pe internet sub acuzaţia că încalcă legea, prin faptul că nu-i sancţionează pe petrecăreţi, acesta este hotărât să meargă în audienţă la şeful Poliţiei Gorj.

Pe o uliţă din satul Glodeni, al comunei Bălăneşti, se duce o luptă crâncenă între patronul unei terase şi un vecin, care susţine că este terorizat de muzica dată prea tare şi de clienţi. Scandalul a început în urma cu patru ani, când acesta a sunat la 112, pentru a anunţa că este tulburată liniştea publică. A primit însă tot el amendă, pentru apelarea neîntemeiată a numărului de urgenţă. Instanţa l-a găsit nevinovat şi a dispus anularea procesului verbal.

Nu s-a grăbit însă să plătească amenda şi a cerut sprijinul procurorilor şi judecătorilor, care l-au sancţionat pe agentul de poliţie. Gheorghe Boroiu nu a scăpat însă nici aşa de muzica de la terasă, motiv pentru care a continuat să sune la poliţie, filmând pe furiş cum au decurs cercetările şi postând scena pe internet.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Gorj spun că, de fapt, este vorba de un conflict mai vechi între cele două familii şi că nu muzica ar fi mărul discordiei.

Reclamantul este hotărât să meargă în audienţă la inspectorul şef Viorel Caragea, ca să aibă parte de linişte.

Articole recente