Situație incredibilă în comuna Bumbești-Pițic. O persoană decedată a fost dusă, astăzi, pe ultimul drum prin apă. Mortul a fost transportat cu un tractor, care a trecut prin apa râului Galbenu, iar oamenii care făceau parte din cortegiul funerar au trecut pe o punte. Situaţia dăinuie de câțiva ani, deși fiecare primar care a fost la cârma comunei a promis că va face un pod peste râul Galbenu. Lucrările au început în urmă cu câțiva ani, însă nici până astăzi nu au fost finalizate.
O persoană decedată care a fost îngropată astăzi în comuna Bumbeşti Piţic a fost transportată cu ajutorul unui tractor, pentru că a trebuit să traverseze apa râului Galbenu. Nu există nicio cale de acces peste râul pentru transportul cu autovehiculele, astfel încât oamenii din satul Lupeşti sunt nevoiţi să se descurce cum pot. Ambulanţa și autospecialele pompierilor nu pot trece, dacă există vreo urgență. Sătenii se plâng de faptul că sunt nevoiți să treacă pe o punte şubredă care este în pericol să se prăbușească.
Oamenii sunt extrem de supărați pe mai marii județului care nu au acordat bani pentru construirea podului.
În urmă cu mai mulţi ani au început lucrările de construire a unui pod, dar, din lipsă de fonduri, acestea au fost abandonate.
Localnicii spun că situația trenează de ani de zile, chiar dacă de nenumărate ori au cerut autorităților locale să le construiască podul promis. Primarul recunoaște că morții sunt transportați la groapă prin apă, dar dă asigurări că până în toamnă traversele vor fi montate.
Până când autoritățile vor reuși să termine construcția podului, localnicii vor mai avea de trecut prin apa râului Galbenu.


