Nu există strategie energetică!

- Advertisement -

Nu exista strategie energetică! Deşi acum câteva zile Ion Călinoiu susţinea ferm că strategia energetică naţională a fost eleborată şi, în prezent este în dezbatere publică, colegul său de partid, deputatul Vasile Popeangă, l-a contrazis vehement.

Deși președintele executive al PSD Gorj, Ion Călinoiu, susținea cu vehemență că guvernul a elaborat deja strategia energetică națională de care depinde soarta Complexului Energetic Oltenia, acesta a fost contrazis chiar de un coleg de partid.

Popeangă a explicat că a avut discuții cu miniștii de resort care i-au explicat că strategia energetică va fi suspusă dezbaterii publice anul acesta, dar nu mai devreme de şase luni. Strategia Energetică Națională are o importanță vitală pentru CEO aceasta urmând să reglementeze modul în care entitatea va funcționa pe viitor și dacă va face parte dintr-un mix energetic așa cum se discută de ani de zile.

Articole recente