Sentinţă atacată de procurori

- Advertisement -

Dosarul stomatologilor acuzaţi că au înşelat cu douăzeci de milioane de dolari, peste o mie de americani, va ajunge la Curtea de Apel Craiova! Imediat după ce au aflat sentinţa de la Tribunalul Gorj, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au anunţat că vor contesta această hotărâre. Nemulţumirea se referă atât de pedepse, cât şi la latura civilă.

În 2012,  Darren White, şeful biroului regional al Secret Service din România, a venit la Tribunalul Gorj, pentru a participa la conferinţa internaţională, în cadrul căreia a cerut să fie aplicate pedepse mai aspre pentru cei care comit fraude informatice.

Şeful biroului regional al Secret Service din România a fost uimit când a aflat că tinerii care au înşelat sute de americani prin intermediul site-urilor de comerţ electronic sunt în libertate, în timpul procesului. Inculpaţii judecaţi pentru  iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup au aflat vineri sentinţa. Decizia îi nemulţumeşte pe procurorii care au efectuat cercetări în acest caz. Mai întâi în ceea ce priveşte pedepsele şi apoi referitor la latura civilă, întrucât ar fi putut confiscate şi bunurile deţinute de inculpaţi, iar banii ar fi fost în beneficiul statului. Fraţii Bălănescu, din Bumbeşti-Jiu, au primit pedepse de patru şi cinci ani de închisoare, însă trebuie să le plătească victimelor din America şi o parte din prejudiciul de milioane de dolari. Victimele au fost citate prin intermediul adreselor de e-mail. Anchetatorii consideră şi că a fost o greşeală achitarea pentru infracţiunea de spălare de bani, care prevede pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Articole recente